Staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in

În data de 20.12.2019 s-a încheiat contractul de finanţare nerambursabilă nr. 69/20.12.2019, între Administraţia Fondului pentru Mediu şi Municipiul Satu Mare, ce are ca obiect stații de reîncărcare pentru vehicule electrice și electrice hibrid plug-in. Pentru atingerea obiectivelor cuprinse în proiectul „Dezvoltarea infrastructurii de alimentare a vehiculelor cu energie electrică” în cadrul programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic, este necesară realizarea investiţiei precizate mai sus prin achiziţionarea a 5 bucăţi staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice și electrice hibrid plug-in. În prezent, infrastructura pentru reîncărcarea automobilelor electrice este deficitară la nivelul municipiului Satu Mare deoarece nu există staţii de încărcare realizate prin investiţii publice. Există staţii de reîncărcare la două investiţii private. Modernizarea transportului va duce implicit la creşterea nivelului de confort al locuitorilor şi la reducerea consumului de carburanţi poluatori. Nerealizarea obiectivelor va bloca dezvoltarea investiţiilor private, achiziţia de autovehicule electrice, ceea ce va duce la creşterea achiziţiei vehiculelor pe carburanţi clasici şi va contribui la creşterea nivelului de noxe emise şi implicit la creşterea gradului de poluare al oraşului. Până în prezent a fost realizat studiul de fezabilitate a acestui obiectiv, urmând să trecem într-o nouă fază, anume: Furnizarea produselor, elaborarea proiectului tehnic, execuția lucrărilor pregătitoare, montajul şi punerea în funcţiune a staţiilor. Conf. prev. art. 160 (2) din Legea 98/2016 modificat prin OUG 107/2017, autoritatea contractanta va raspunde la clarificari in a saptea zi inainte de termenul-limita de depunere a ofertelor. Totodata numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data-limita de depunere a ofertelor/candidaturilor este de 15 zile.
CPV-Code: 31158100
Abgabefrist:
Typ: Contract award notice
Status: Not applicable
Aufgabe: General public services
Vergabestelle:
name: Municipiul Satu Mare
address: Str. 25 Octombrie nr. 1
postal_code: 440026
city: Satu Mare - RO
country: RO
email: None
phone: +40 261807517
contact_point: Andrea Szilagyi
idate: 1. Februar 2021 00:27
udate: 1. Februar 2021 00:27
doc: 000759_2021.xml
authority_types:
activities:
Quelle: http://ted.europa.eu/udl?uri=TED:NOTICE:000759-2021:TEXT:RO:HTML
Unterlagen: None
Zuschlagskriterium: The most economic tender
Vertrag: Supplies
Prozedur: Open procedure
Nuts: None
Veröffentlichung: 04.01.2021
Erfüllungsort: Satu Mare -
Link:
Lose:
Name Los Nr 1 None
Gewinner Ianus S.R.L.
Datum
Wert 800 000,00 RON
Anzahl Angebote 6