Servicii de licenţiere mesagerie AXIGEN + antivirus pentru sistemul de mesagerie

Obiectul contractului îl reprezintă prelungirea licențierii sistemului de mesagerie electronică AXIGEN şi a antivirusului pentru sistemul de mesagerie, în scopul creșterii capacităţii de comunicare securizată în formă electronică prin sistemul de comunicații de tip mesagerie electronică la nivelul Curții de Conturi a României, cât și cu colaboratorii externi. Procedura de achiziție publică se va finaliza prin încheierea unui contract de prestări servicii cu o durată până la data 31.12.2021, cu operatorul economic a cărui ofertă declarată admisibilă s-a clasat pe primul loc în clasamentul întocmit după aplicarea criteriului de atribuire. Sistemul de mesagerie Axigen + antivirus pentru sistemul de mesagerie trebuie să fie funcţionale la o data ce se va stabili de comun acord cu autoritatea contractanta, dar nu mai târziu de 30.12.2021. Până la termenul de 30.12.2021, operatorul economic declarat câştigător are obligaţia să ducă la îndeplinire toate activităţile prevăzute în Caietul de sarcini. Achiziția va fi derulată integral prin mijloace electronice, într-o singură etapă. Număr zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor: 15 zile. Autoritatea contractanta va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificări în a 11-a zi înainte de data limită stabilită pentru depunerea ofertelor. Se vor respecta prevederile art. 160 din Legea nr. 98/2016 cu modificările și completările ulterioare și ale art. 27 din Anexa la H.G. nr. 395/2016 cu modificările și completările ulterioare.
CPV-Code: 72212218
Abgabefrist: 08.09.2021
Typ: Contract notice
Status: Submission for all lots
Aufgabe: General public services
Vergabestelle:
name: Curtea de Conturi a Romaniei
address: Strada: Tolstoi Lev Nikolaevici, scriitor, nr. 22-24
postal_code: 011948
city: Bucuresti - RO
country: RO
email: None
phone: +40 213078899
contact_point: VALENTINA HUBATI
idate: 1. September 2021 03:45
udate: 1. September 2021 03:45
doc: 404720_2021.xml
authority_types:
activities:
Quelle: https://ted.europa.eu/udl?uri=TED:NOTICE:404720-2021:TEXT:RO:HTML
Unterlagen: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100125958
Zuschlagskriterium: Lowest price
Vertrag: Services
Prozedur: Open procedure
Nuts: None
Veröffentlichung: 09.08.2021
Erfüllungsort: București -
Link:
Lose:
Name Los Nr 1
Gewinner None
Datum
Wert None
Anzahl Angebote None